Controversatul Joey Barton (33 de ani) a „lovit” din nou în această săptămână, după ce a semnat cu Glasgow Rangers, asta deși în urmă cu patru ani posta pe Twitter un mesaj în care se declara fan al marilor rivali din campionat, Celtic. Asta după ce în urmă cu un an, când semna cu Burnley (Liga secundă din Anglia), fanii scoteau la iveală mesaje postate în trecut în care mijlocașul glumea pe seama orașului din nord-vestul Angliei și îi numea „șoferi de tractor” pe cei de la Lancashire, rivalii echipei care din sezonul viitor va juca din nou în Premier League. Iar exemplele ar putea continua.
Totuși, Barton nu pare prea îngrijorat de faptul că s-a declarat fan Celtic și le transmite suporterilor lui Rangers că de fiecare dată a dat tot ce a avut mai bun pentru echipa al cărui tricou îl îmbrăca.
„Spun multe pe rețelele de socializare, dar n-am spus niciodată că nu voi juca pentru Rangers. Dacă mă urmăriți pe Twitter, probabil am ofensat pe toată lumea la un moment dat. Deci oamenii pot găsi motive să mă atace prin ceea ce am scris, dacă își doresc asta. Asta e natura cuiva care are opinii, cum e cazul meu„, a declarat Barton, care a încercat ulterior să-și „explice” alegerea făcută în trecut prin educația romano-catolică primită în familie (Celtic e în mod tradițional echipa susținută de romano-catolici, iar Rangers de protestanți).
„Nu cred însă că cineva va avea dubii ce echipă susțini în momentul în care voi pune pe mine tricoul lui Rangers!„, a mai spus controversatul mijlocaș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER